CrocPress – România

Jurnalism profesionist. Analize și comentarii de presă

Posibile sancțiuni economice pentru Rusia

Scandalul declanșat de „indiscrețiile” fostului analist al Agenției Naționale de Securitate americane, Edward Snowden, are și repercusiuni de natură economică. Luni, 5 august, un grup de 12 senatori, atât democrați cât și republicani, a cerut Ministerului Apărării al SUA (DOD) să anuleze contractul încheiat cu constructorul rus de armament Rosoboronexport.

Senatorul republican de Texas, John Cornyn

Senatorul republican de Texas, John Cornyn

Sub conducerea senatorului de Texas, republicanul John Cornyn, cei 12 au înaintat o scrisoare generalului Martin Dempsey, președintele Statului Major Reunit, prin care solicitau renunțarea la cumpărarea a 30 de elicoptere rusești, destinate trupelor din Afghanistan, în valoare de 572 de milioane de dolari.

„În timp de Rosoboronexport primește sume uriașe de la DOD, firma rusă continuă să susțină atrocitățile din Siria, exportând arme și muniții care alimentează baia de sânge provocată de regimul lui al-Assad”, și-au argumentat senatorii cerințele.

Aceștia mai consideră că Pentagonul nu a luat în considerare implicațiile strategice pe care le-ar putea avea cumpărarea de echipament militar de la un potențial stat ostil, cum este Rusia, iar preferința pentru aparatele de zbor rusești diminuează gradul de interoperabilitate cu flota afghană.

În replică, Ministerul Apărării, prin purtătorul de cuvânt James Gregory, a declarat că „Rosoboronexport este singurul furnizor capabil să îndeplinească cerințele Forței Naționale de Securitate Afghane, în materie de elicoptere”. Cu atât mai mult cu cât militarii afghani s-au antrenat deja pe acest tip de aparate, iar trecerea la altele ar implica antrenamente suplimentare pe o perioadă de cel puțin trei ani.

La rândul său, Rusia insistă asupra faptului că nu face decât să respecte condițiile stabilite prin contractele deja semnate cu Siria, care sunt conforme cu legislația intrernațională.

Barack Obama s-a supărat pe Putin

Refuzul Kremlinului de a-l preda pe insignifiantul Snowden și disponibilitatea de a-i acorda acestuia azil politic temporar a răcit și mai mult relațiile dintre Statele Unite și Rusia.

Miercuri, 7 august, Casa Albă a anunțat  decizia președintelui Barack Obama de a anula întâlnirea cu omologul său rus, Vladimir Putin, programată pentru luna viitoare. „Am ajuns la concluzia că nu au fost înregistrate suficiente progrese în evoluția relațiilor bilaterale cu Rusia, astfel încât să fie justificată o întâlnire la nivel de președinți, la începutul lunii septembrie”, se arată într-un comunicat al Administrației prezidențiale a SUA.

„Dezamăgitoarea decizie a Moscovei de a-i acorda azil temporar lui Edward Snowden a fost un alt factor pe care l-am luat în considerare atunci când am analizat stadiul relațiilor ruso-americane”, se mai spune în comunicat.

Anunțul Casei Albe vine după interviul acordat de Obama televiziunii de stat, marți noaptea, în care președintele american afirma că „afacerea Snowden ilustrează disensiunile ascunse care au apărut, în ultimul timp, între Rusia și Statele Unite”.

Este vorba, în principal, de acuzațiile Washingtonului de nerespectare a drepturilor omului în spațiul ex-sovietic și, mai ales, de refuzul rușilor de a-l „abandona” pe Bashar al-Assad și de a se ralia poziției pro-insurgenți adoptată de SUA.

De asemenea, printre motivele invocate de Casa Albă pentru a justifica anularea summitului ruso-american se numără diferențele de opinie privind probleme majore, ca Scutul antirachetă, controlul armamentului, relațiile economice și securitatea globală.

O întâlnire doar pentru „imagine”

Întâlnirea dintre Obama și Putin urma să aibă loc înaintea reuniunii Grupului 20, ce va avea loc la St. Petersburg, în data de 5 septembrie. Evenimentul, la care vor participa șefii celor mai dezvoltate 20 de state, se va bucura, în continuare, de prezența președintelui american, dar atmosfera va fi, cum este de așteptat, mult mai rece.

Este interesant de observat că summitul anulat avea, oricum, prea  puține subiecte de discuție, atâta timp cât nu exista perspectiva realizării unor progrese semnificative în negocierile dintre cele două mari puteri asupra problemelor majore amintite mai sus.

„Încă înainte ca Snowden să aterizeze la Moscova, nu se știa cu exactitate ce anume s-ar putea definitiva la summit, chiar dacă nu se punea problema anulării lui”, consideră Angela Stent, director al Centrului de Studii pentru Eurasia, Rusia și Europa de Est, al Universității din Georgetown. Stent crede că „afacerea Snowden a fost doar un amănunt în plus care a determinat Administrația americană să anuleze întâlnirea programată.

Important doar ca exemplificare a „relațiilor cordiale” dintre cei doi președinți și, implicit, dintre SUA și Rusia, summitul ratat nu va avea repercusiuni prea grave. O dovadă în acest sens este întâlnirea dintre secretarul Departamentului de Stat, John Kerry, și ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, programată pentru vineri și la care vor lua parte și miniștrii Apărării celor două țări.

În opinia lui Serghei Neverov, purtător de cuvânt al Dumei Inferioare, decizia Casei Albe afectează în primul rând interesele Statelor Unite, iar Rusia a acționat „ca orice țară civilizată care apără drepturile omului”.

„Dacă afacerea Snowden este motivul pentru care președintele american a anulat întâlnirea, aceasta nu face decât să arate slăbiciunea poziției SUA și oportunismul de care dă dovadă”, a mai spus Neverov.

Dan Papij

Anunțuri

Un comentariu la “Posibile sancțiuni economice pentru Rusia

  1. Boicea Radu
    17/12/2013

    Senatul american a aprobat livrarea de armament usor rebelilor sirieni Rusi si americani sunt exportatori de armament mondiali

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 08/08/2013 de în Geopolitică şi etichetată , , , , , , , , , , , .

Calendar CrocPress

August 2013
L M M M V S D
« Iul   Sep »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Arhiva CrocPress

%d blogeri au apreciat asta: